Una din problemele cu care se confrunta investitorii atunci cand vor sa investeasca pe piata bursiera este cum sa determine valoarea actiunilor listate astfel incat sa poata identifica care sunt cele mai subevaluate actiuni sau, cu alte cuvinte, care este potentialul de crestere al acestora. Exista, bineinteles, mai multe moduri prin care se incearca acest lucru, niciunul perfect, insa una dintre tehnicile utilizatate frecvent datorita simplitatii sale si rezultatelor remarcabile este ‘Dividend Discount Model’ sau DDM. Aceasta metoda utilizeaza ca date de intrare costul capitalului (return or cost of equity), dividendul curent (the current value of the dividend payment) si rata sa estimata de crestere a acestuia (the constant growth rate for dividends)  pentru a calcula dividendul din anul urmator, pe baza caruia se stabileste pretul “corect” al actiunii in cauza. Daca acest pret este mai mare decat cel curent, actiunea este considerata subevaluata. Invers, daca pretul este mai mic decat cel de tranzactionarea, actiunea este considerata supraevaluata. Ratiunea din spatele acestui model este aceea ca investitorii platesc acum pentru recompesele viitoare, iar dividendele pot fi folosite pentru a  estima aceste recompense.

Tehnica DDM are mai multe avantaje care trebuie luate in seama. In primul rand, faptul ca un investitor plateste un pret pentru a beneficia de dividende ulterioare pentru un anumit numar de ani reprezinta o justificare logica si argumentata in favoarea  utilizarii sale. In al doilea rand formulele de calcul sunt relativ usor de implementat, iar datele de intrare sunt la indemana tuturor actionarilor minoritari si printre putinele repere clare care le stau la dispozitie pentru a evalua un emitent. In al treilea rand, distribuirea de dividende este asociata, de regula, cu companiile mature care au o afacere solida, care poate fi sustinuta si in viitor. O astfel de companie care-si rasplateste actionarii prin dividende este considerata ca o investitie cu un grad de risc mai redus. Un alt avantaj important este acela ca se pot identifica si compara intre ele actiunile cele mai promitatoare, inainte ca cei mai multi investitori sa le constientizeze valoarea.

Exista si dezavantaje ale acestei metode. In primul rand, se preteaza doar pentru emitentii care distribuie dividende si ii ignora pe aceia care au programe de rascumparare de actiuni sau pe cei care isi folosesc integral profiturile pentru o dezvoltare mai rapida. In la doilea rand, variatii reduse ale costului capitalului si ratei de crestere a dividendului pot conduce la valori estimate ale actiunii care sa fie departe de realitate. De aceea, analistul care utilizeaza aceasta tehnica trebuie sa identifice cele mai potrivite date de intrare pentru a estima cat mai corect pretul actiunilor avute in vedere. Un alt punct slab ale metodei DDM este acela ca se bazeaza pe o crestere constanta a dividendului, lucru intalnit extrem de rar in practica.

In concluzie, metoda ‘Dividend Discount Model’ poate fi extrem de utila investitorilor pe termen lung care detesta sa monitorizeze piata indeaproape, precum si investitorilor cu toleranta reduse la risc care prefera o recompensa anuala mai mica, dar mai sigura.

In exemplul prezentat mai jos am utilizat o rata de crestere a dividendului bazata pe dividendul estimat din rezultatele financiare semestriale si un cost al capitalului care contine rata dobanzii la titlurile de stat romanesti la 10 ani (4.95%) si randamentul mediu al indicelui BET pentru ultimii 7 ani (+8.17%). Rezultatele sunt afisate in tabloul reperelor bursiere (verde).