Raportul Sortino, numit dupa economistul Frank A. Sortino, este o varianta imbunatatita a raportului Sharpe, utilizat pentru a evalua performanta ajustata la risc a unei investitii sau a unui portofoliu. Daca Sharpe Ratio (puteti afla mai multe amanunte in articolul Sharpe Ratio de pe acest blog) trateaza in mod egal volatilitatea ascendenta (care determina randamente pozitive) si cea descendenta (care determina randamente negative), Sortino Ratio le ia in calcul doar pe acestea din urma, considerand ca numai acele rentabilitati care se incadreaza sub tinta urmarita de investitor (randamentul minim acceptat) sau sub rata dobanzii fara risc trebuie apreciate ca riscante. Cu alte cuvinte, daca investitia produce miscari ascendente abrupte, acestea nu sunt considerate ca fiind un risc si sunt ignorate. Numai randamentele care se incadreaza sub tinta urmarita sunt considerate riscante si vor fi luate in calcul pentru determinarea performantei investitiei sau portofoliului.

Formula de calcul este urmatoarea:

S = (Rp – Rf) / σd

unde:

Rp – rentabilitatea reala a investitiei (portofoliului)

Rf – Rata dobanzii fara risc sau tinta de rentabilitate urmarita

σd – abaterea standard volatilitatii negative

In general, valoarea raportului Sortino trebuie sa fie mai mare ca zero pentru ca o investittie sa poata fi luata in considerare pentru un plasament. Cu cat aceasta valoare este mai mare, cu atat investitia este considerata mai atractiva. De exemplu, un titlu cu un randament anual de 12% si un raport Sortino egal cu 1,3 este considerat o investitie mai buna decat unul care are un randament anual de 15% si un raport Sortino egal cu 0,8.

Un raport Sortino negativ sugereaza ca investitorul nu este recompensat suficient pentru asumarea riscului sau ca randamentul investititiei analizate este negativ. Indiferent de cauza care determina o astfel de valoare, plasamentul este considerat inoportun.

Faptul ca abaterea standard a volatilitatii negative poate accepta in formula de calcul o tinta de randament minim acceptat de catre investitor, in locul dobanzii fara risc utilizata in raportul Sharpe, reprezinta un  real avantaj in incercarea de a identifica acele investitii care sunt cele mai potrivite pentru investitorul respectiv.

Pe de alta parte, unul dintre dezavantajele Sortino Ratio este acela ca, in cazul in care randamentele pozitive si negative sunt simetrice, evaluarea volatilitatii doar pe baza a jumatate din date poate conduce la rezultate eronate in ceea ce priveste valoarea obtinuta pentru recompensarea riscului de volatilitate. De asemenea, formula de calcul are ca rezultat un numar (ca si in cazul Sharpe Ratio) care nu ofera indicii daca o anumita investitie este sau nu oportuna pentru un investitor conservator (cu toleranta scazuta la risc) sau pentru un investitor cu apetit ridicat pentru risc.

Totusi, majoritatea analistilor financiari sunt de acord ca raportul Sortino poate ajuta investitorul sa aleaga, in cunostinta de cauza, intre diverse investitii cu profituri si profiluri de risc diferite. De asemenea, investitorul poate determina daca randamentul unei investitii este suficient de ridicat astfel incat sa-si poata asuma riscul unui plasament.

Scopul central al utilizarii rapoartelor Sharpe si Sortino este acela de a se evita asumarea unor riscuri mari in activitatea investitionala. Datorita faptului ca formula celui din urma penalizeaza doar randamentele negative ale investitiilor sau portofoliilor, Sortino Ratio este mai popular in randul investitorilor decat Sharpe Ratio.